Călătoria în trecut

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Călătoria în trecut

Mesaj  claudializica la data de Mar Feb 14, 2012 4:29 am

Stelele care tivesc cerul, dispar una câte una. Luna se îndură greu să părăsească mantia albăstruie, aşa că, doar îşi schimbă culoare din galben în argintiu, şi aşteaptă mândrul soare să apară pe seninul cerului. Se anunţă o caldă şi frumoasă zi de primăvară.
Ilona şi Cristi pornesc în călătorie spre unchiul lor. Copiii călători – care aşteaptă nerăbdători să cunoască locuri şi oameni noi -, se plimbă cu un balon strălucitor în razele soarelui, peste un superb sat de munte.
- Câtă verdeaţă! Ce miros diafan vine! Ce case frumoase! Parcă ar fi desenate, aşa cum am văzut în cărţile cu poveşti.
- Ne vom opri curând. Am ajuns, rosti Cristi, zâmbind la exclamaţiile surorii lui.
Cu o grijă sporită, balonul survolează terenul de aterizare, astfel încât să nu sufere vreun accident, ce ar face să finalizăm povestea călătoriei aici şi acum. Toate bune şi frumoase, aterizarea a avut succesul aşteptat, iar cei doi copii au coborât nevătămaţi.
Ilona a luat-o la fugă pe covorul verde–smarald pentru a-şi dezmorţi picioarele, adulmecând cu nesaţ prospeţimea ierbii ce plutea în aburii aerului proaspăt al dimineţii. Zărind o căpiţă proaspătă, fetiţa zglobie nu a stat mult pe gânduri şi s-a aruncat cât era de lungă.
- Hei, nu îţi este ruşine? Cum îndrăzneşti să distrugi munca de câteva ore bune a unui biet bunic?
- Bună dimineaţa. Iertaţi-mă vă rog! Miroase atât de bine, este atât de moale, încât mi s-a părut de-a dreptul irezistibilă. Ne căutăm unchiul. Recunosc că mi-e dor de bunici şi de vacanţă.
Lacrimi de dor au început să curgă pe obrajii îmbujoraţi de la alergat, ai copilei.
- Încetează Ilona. Îl vom găsi pe unchiul şi rezolvăm toate problemele.
- Biata copilă! Dar poftim de vă jucaţi şi vă ospătaţi cum se cuvine cu ai mei nepoţi, spuse bătrânul milos, cu un zâmbet blând şi larg cât toată faţa lui osoasă, brăzdată de riduri adânci, săpate de timp.
- Mulţumesc, mulţumesc, strigă cu glas voios micuţa.
La câţiva metri, se vede o casă frumoasă, de ţară, cu ţigle roşii, ferestre mari şi perdele croşetate. Uşa este întredeschisă, iar în prag stau o fetiţă şi un baieţel, care aruncă, pe rând, un zar mare şi colorat.
- Bună dimineaţa, dragii bunicului. Iată, v-am găsit parteneri de joacă. Sunt de nădejde, căci au ce vă povesti! Dar înainte de asta, haideţi să vă ungeţi gurile cu bunătăţile pe care vi le-am pregătit de cu zori.
Copiii fac prezentările şi pornesc spre foişor.
- Şi cum aţi zburat cu balonul?
- Nu v-a fost teamă?
- Nu zburăm de mult. Unchiul nostru este pilot. Locuieşti în acest sat. Am venit să-l vizităm, însă ne-am rătăcit, spuse Cristi.
- Încearcă să foloseşti telefonul mobil pentru a stabili coordonatele, rosti Ilona.
- Nu se poate aici. Nu este semnal sau nu ştiu ce se întâmplă, dar este nefuncţional telefonul. Nu pot accesa internetul.
Copiii se uitau miraţi unul spre altul. Ilona a sesizat acest lucru.
- Ce s-a întâmplat?
- Ne puteţi explica şi nouă ce este telefonul mobil?
- Dar internetul? completă fetiţa.
Cristi interveni, oarecum mirat.
- Internetul este un serviciu care îţi oferă răspunsul la orice întrebare. Este ca un înţelept al lumii, un atotştiutor. Iar telefonul mobil, este acest aparat – şi Cristi scoase din buzunar telefonul -, prin care poţi comunica la orice distanţă cu cei dragi.
- Noi nu avem acces la aşa ceva. Suntem prea săraci. Poate fiul nobilului din sat să aibă habar de aşa ceva, spuse Avram, băiatul cu obraji pufoşi întâlnit în ograda bătrânului.
După masa copioasă, copiii au asistat la mulsul caprelor, la prepararea brânzeturilor, apoi s-au jucat în iarbă întreaga după-amiază, au alergat cu iezii şi l-au ajutat pe bunic să planteze flori şi legume.
- Ar trebui să pornim în căutarea unchiului, rosti Cristi.
- Am să vă ajut eu, răspunse bătrânul. Dar ar fi bine să pornim la drum mâine în zori.
- Cum credeţi. Vă mulţumim, îngăimă Ilona.
- Cum putem să vă răsplătim pentru bunătatea dumneavoastră?
Bătrânul tăcea. El nu avea nevoie de nnimic, însă nepoţii lui, Avram şi Ana duceau lipsă de multe. Ca şi cum i-ar fi ghicit gândurile, Ilona strigă:
- Am găsit! Le vom da nepoţilor cărţile, pixurile şi caietele pe care le avem cu noi. La întoarcere ne vom juca împreună.
- Că bine le gândeşti tu, copilă dragă, răspunse uşurat bătrânul, în timp ce nepoţii zâmbeau fericiţi.
Noaptea cobora liniştită, şi aşternea stele pe cerul ca cerneala, şi îmbrăca satul în mantia sa cu sunet de greieri.
*
Era o dimineaţă răcoroasă. Soarele se ridica semeţ pe cerul albastru sidefiu, acoperit cu scame de nori. Vântul se plimba discret printre frunze. O rază s-a furişat discret printre nori. Era atât de zburdalnică şi curioasă! La fel de curioşi erau Cristi şi Ilona să îşi întâlnească unchiul.
Chiar dacă somnul le încerca genele, cei doi copii erau pregătiţi să pornească în căutarea locuinţei unchiului lor.
- Aţi spus că unchiul vostru este pilot?
- Da, este pasionat de avioane, motoare, invenţii.
- Ştiu sigur unde locuieşte. Un om deosebit, într-adevăr unchiul vostru, adăugă bătrânul.
Cu merinde pentru drum, au purces spre locul unde trăia unchiul lor. Drumul era lung şi greu.
- Ce vă mână aşa aprig la unchiul vostru?
- Vrem să-l ajutăm la noua sa invenţie, afirmă Ilona.
- Dar avem oameni şcoliţi în sat, care ar putea să-l ajute.
- Vedem la faţa locului cum stau lucrurile.
În depărtare se zărea o casă modestă, cu gard înalt de lemn. Se auzea un zgomot puternic.
- Clar este unchiul vostru, care repară la avion. Vă las acum şi cu mare drag, vă aştept la întoarcere cu un pahar de lapte şi puţină joacă.
- Cu mare bucurie, răspunseră copiii, agăţându-se de gâtul bătrânului.
- Hei, este cineva acasă, strigară în cor Ilona şi Cristi.
- Bată-vă norocul să vă bată. Aţi ajuns! Şi nici una nici două, unchiul îşi strânse nepoţii la piept.
- Cum merge treaba? întrebă Cristi.
- Dragul meu, m-am împotmolit. S-a defectat ceva la motor. Nu-i dau de cap, iar problema este că am promis nobilului că voi pilota la sărbătoarea satului, care se apropie.
- Sigur defecţiunea nu este la elice? Este strâmbă, spuse Ilona, care analiza de mult avionul din hambar.
- Cristi, crezi că voi reuşi să fac o pernă de aer pe care avioanele să o folosească la aterizare?
- Bineînţeles că poţi, ţi-am adus calculele.
- Eu îmi păstrez ideea. Defecţiunea este din cauza elicei, şopti Ilona.
-Vom face altă elice, la fierarul satului,răspunse unchiul apropiindu-se de avion, păzit cu străşnicie de Ilona.
Domnul înalt, cu halat albastru, i-a luat pe Ilona şi Cristi, şi a început să le explice cum ia naştere un motor. Piese mici se prindeau între ele şi alcătuiau un mic „monstru”. Rotiţe de diferite dimensiuni dădeau viaţă maşinăriei ce căpăta contur. Într-un alt colţ al atelierului erau adăugate fire fericite să participe la acest joc „al monstrului” care va ridica de la sol avioane puternice, nave spaţiale sau vor pune în mişcare automobile, tractoare sau motociclete.
- Câtă muncă! Mă aşteptam să fie mai simplu, mărturisi Cristi.
- Atunci când îţi place ceea ce faci, totul este o joacă, spuse unchiul.
- Şi cu elicea cum rămâne?
- Da, ai dreptate scumpa mea.
Unchiul scoase elicea şi porniră toţi trei spre fierărie.
-Îmi poţi face o elice nouă?
-Sigur că da. Fierul a fost luat, înroşit în foc, apoi transformat cu măiestrie în eleice, sub lovituri sigure de ciocan.
Copiii erau fascinaţi. Cu noua elice şi motorul reparat, avionul părea ca nou.
- Să mergem să dăm vestea cea bună nobilului.
Cu emoţii ce le colorau obrajii în roşu aprins, unchiul împreună cu nepoţii săi au ajuns la casa nobilului.
-Venim cu veşti bune, stimate domn.
- Să te aud.
- Nepoţii mei m-au ajuta şi am reperat avionul. Este pregătit pentru sărbătoare.
-Mare bucurie. Vestea merită sărbătorită. Fiul meu va fi bucuros să vă cunoască.
Ilona şi Cristi l-au întâlnit în câteva minute pe Nicolae, fiul nobilului. Frumos, timid şi încântat să vadă copii de vârsta lui. Din vorbă în vorbă, Nicolae le-a împărtăşit noilor veniţi nefericirea lui.
- Copiii din sat nu se joacă cu mine, cred că sunt bogat şi că nu îi înţeleg. Sunt foarte singur. Aş vrea să le povestesc despre cărţile pe care le citesc sau să-i învăţ să scrie şi să ne bucurăm împreună de vârsta copilăriei.
- Cred că avem o soluţie pentru tine. Venind încoace, am cunoscut doi copii foarte cuminţi şi dornici de a învăţa. Ţi-i vom prezenta, rosti Cristi.
- Poate avem norocul să-i întâlnim chiar la sărbătoarea satului, adaugă Ilona.
- Aşa este. Mâine este marele eveniment, spuse Nicolae.
*
Cu mic, cu mare satul s-a adunat pentru marea sărbătoare. Îmbrăcaţi în costume de epocă, veseli şi nerăbdători să vadă spectacolul, se salutau unii pe alţii. Ilona şi Cristi erau fericiţi. Se uitau insistent după Avram şi Ana.
- Hei. Aici suntem, strigă Ilona, zărindu-i. Ce bine că aţi venit. Avem o surpriză pentru voi.
Din alt colţ, Cristi vine însoţit de Nicolae.
- Nicolae, ei sunt cei doi copii minunaţi despre care ţi-am povestit.
Copiii şi-au dat mâna. În curând a început spectacolul.
Avionul pilotat de unchiul lui Cristi şi al Ilonei survola înălţimile. Nobilul, preotul, învăţătorul, precum şi sătenii erau încântaţi de reuşită. Au urmat dansuri şi ospăţul mult aşteptat.
Cei cinci copii, s-au retras şi au ales să se joace împreună. Au improvizat o minge din haine uzate şi legate cu un cordon. Ilona şi Cristi au desenat în nisip un şotron şi le-au explucat regulile jocului.
- Jocul şi copilăria sunt frumoase oriunde şi în orice condiţii, gândi cu voce tare, Nicolae.
Ceilalţi au tăcut pentru câteva clipe, apoi l-au aplaudat şi l-au îmbrăţişat.
- Întotdeauna ai ce învăţa de la cei din jurul tău, bogaţi sau săraci, completă Ilona fericită.
*
Dimineaţa o găsi pe Ilona cu pătura trasă peste cap. Cristi se trezise şi îşi căuta cărţile şi pixurile.
- Ce tot cauţi?
- Ilona, am visat cred, că dăruisem cărţile şi pixurile noastre unor copii sărmani, dintr-un sat îndepărtat.
- Ce ciudat! Am avut acelaşi vis, dar eu învăţat multe lucruri.
- De exemplu?
- De exemplu că telefonul mobil nu te poate salva întotdeauna.
Ilona şi Cristi s-au îmbrăţişat şi au început să râdă.












claudializica

Mesaje : 6
Data de înscriere : 14/02/2012

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Călătoria în trecut

Mesaj  Sory_Luciano la data de Joi Mar 01, 2012 3:50 pm

Înțeleg că e un text pentru copii ceea ce ai scris, totuși nu poate scăpa de regulile textului narativ. Povestea e puțin cam dezlânată și s-ar putea să induci în eroare copiii. O să iau pe rând fiecare problemă pe care am detectat-o și o să încerc să ofer și o soluție.

1. Numele. Cristi și Ilona? Ai două personaje principale ce formează un cuplu. Trebuie să existe o simetrie sau o completare reciprocă. Alăturarea lor e forțată. Un nume e prea comun, celălalt e prea ciudat. Ai nevoie de alte nume.

2. Nefericita alăturare între miros și diafan. Diafan este un adjectiv folosit la descrierea unor efecte vizuale, mirosul nu e nicidecum vizibil. Caută alt adjectiv.

3.
-Ne vom opri curând. Am ajuns, rosti Cristi, zâmbind la exclamaţiile surorii lui.
E o diferență între cele două momente, e drept că mică, dar tu ai anulat-o complet. Prima dintre cele două replici nu își are rostul, în consecință ar trebui eliminată.

4. Timpurile verbale (știu că-s complicate) sunt prost folosite. Ai început cu o narare sincronă cu desfășurarea evenimentelor, folosind prezentul. Trebuia să mergi cu el până la capăt, la un moment dat ai trecut la perfect:
Cu o grijă sporită, balonul survolează terenul de aterizare, astfel încât să nu sufere vreun accident, ce ar face să finalizăm povestea călătoriei aici şi acum. Toate bune şi frumoase, aterizarea a avut succesul aşteptat, iar cei doi copii au coborât nevătămaţi.
sesizezi disconfortul produs de schimbarea timpurilor? Îți recomand rescrierea folosind perfectul (compus).

5. Scurgerea timpului e dubioasă de tot (poate copiii nu ar sesiza-o, poate). La începutul poveștii abia se crăpa de ziuă, apoi timpul trece fără să existe vreo explicație clară a scurgerii lui, pentru ca mai apoi, la aterizare copiii să ajungă la o căpiță de unde rezultă că e după-masă (iarba aceea a avut nevoie de timp pentru a se usca), totuși menționat aburii dimineții. Cum vine asta? Introdu repere temporale logice și conforme cu acțiunea.

6. Pe bunicul ăla, săracul, prea dintr-o dată l-ai aruncat în poveste (vezi să nu își rupă ceva Smile ) Nu observă că au ajuns cu un balon? Nu îi chestionează? Cadrul narativ e unul rural, acolo nu poți face doi pași fără să fii luat la întrebări.

7. Revin la fân. Fânul proaspăt nu e nicidecum moale, e aspru, uscat, plin de polen, înțeapă și ustură; produce mâncărimi. Biata Ilona!

8.
- Bună dimineaţa. Iertaţi-mă vă rog! Miroase atât de bine, este atât de moale, încât mi s-a părut de-a dreptul irezistibilă. Ne căutăm unchiul. Recunosc că mi-e dor de bunici şi de vacanţă.
Mai uită-te la propozițiile alea, ție ți se par că formează toate o idee? E o simplă înșiruire fără sens. Trebuie modificate și transformate în fraze de sine stătătoare.

9.
Dar poftim de vă jucaţi şi vă ospătaţi cum se cuvine cu ai mei nepoţi, spuse bătrânul
și apoi
v-am găsit parteneri de joacă. Sunt de nădejde, căci au ce vă povesti! Dar înainte de asta, haideţi să vă ungeţi gurile cu bunătăţile pe care vi le-am pregătit de cu zori.
E deranjant. Îl faci pe bunic să vorbească cu inversiuni și într-un limbaj specific basmului popular, ca mai apoi să trântești un neologism mare cât casa și deoarece nu era de ajuns transformi bieții copii în niște țânci care nici măcar nu își nimeresc gura.

10. Bunicul asta mai e și un adult extrem de iresponsabil, nu se gândește că probabil există niște părinți îngrijorați pe undeva, că poate s-a întâmplat ceva. Copiii la rândul lor nu sunt deloc îngrijorați că vor intra în casa unui străin. Asta vrea povestea ta să transmită? nepăsare și neglijență? Poveștile au scop educativ.

11. De unde naiba a apărut foișorul ăla?
Copiii fac prezentările şi pornesc spre foișor.
Parcă copiii stăteau pe pragul unei case?!!

12. Altă neconcordanță: Cristi nu are semnal la telefon, rezultă că are telefonul în mână. Două-trei rânduri mai jos, în timp ce explică ce este internetul și telefonul - dialog care eu bănuiesc că se petrece în timp ce caută semnalul - scoate telefonul din buzunar. Asta scamatorie.

13. Cum spuneam, iresponsabilitatea e la ea acasă, copiii nu se grăbesc să își găsească unchiul, bunicului - care ar trebui să fie înțelept, nici că-i pasă!!! Și uite așa toți „freacă menta” o zi întreagă. Poate undeva, cineva e în culmea disperării, dar tu te-ai decis să le spui copiilor că e absolut normal și chiar indicat să dispari de acasă, să nu dai explicații și să nu-ți pese.

14. Pe seară așa parcă le vine mintea la cap copiilor, dar bătrânului senil nici că-i pasă. Este vreme și mâine. Pe deasupra ai turnat și o filantropie fără rost acolo.

Și așa continui tot textul cu inadvertențe, inepții și incoerențe. Sunt mult prea multe ca să le mai pot menționa, explica și să încerc să mai ofer și soluții pentru ele.
Nu mi-o lua în nume de rău, dar textul tău trebuie să intre într-o „renovare” completă și complexă.
avatar
Sory_Luciano

Mesaje : 19
Data de înscriere : 17/02/2012
Varsta : 27
Localizare : Târgu-Mureș

Vezi profilul utilizatorului http://recenziibeletristica.blogspot.com/

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum